Istoric

Scurt istoric

Ciacova (în limba maghiară Csák, Csákova, în germană Tschakowa, în sârbă Čakovo/Чаковo) este un oraş din Banaat, cu o populaţie de 5.285 persoane, având ca și localități aparţinătoare satele Cebza, Macedonia, Obad şi Petroman. În decursul istoriei Ciacova a fost reşedinţă de district, de plasă, de raion şi oraş de câmpie. Conform Legii nr.83/2004, începând cu luna aprilie 2004, Ciacova a primit statutul de oraş. Ciacova se află situată la 32 km sud / sud-vest de Timişoara. Se află la 83 m deasupra nivelului mării.

Oraşul este aşezat pe malul stâng al vechiului curs al Timişului, azi numit „Timişul Mort“.

Ca la nenumărate localităţi bănăţene care au fost înfiinţate înaintea secolului al XVIII-lea, există greutăţi atât în atestarea lor documentară primară, cât si în ce priveşte numele acestora. După cât se ştie până azi, numele localităţii nu a fost schimbat niciodată în decursul timpului. Există doar două faze ale dezvoltării / transformării acestui nume: faza în care numele era compus dintr-o singură silabă pînă în sec. XV, şi anume CHAK – CSÁK – Tschak, şi pe urmă, începând din secolul XV, numele cu terminaţia slavă „OVA“, deci CHAK-OVA – CSAK-OVA – TSCHAKOWA, cu peste o duzină de stiluri şi forme de scriere în mai multe limbi.

Cunoscută este doar prima atestare scrisă, din anul 1220, cînd comitele Bebich a numit în testamentul său cetatea CHAK. Localitatea ca atare trebuie să fie cu mult mai veche şi anume în perioada timpurie a Evului Mediu. Cetatea de apă cu turnul-donjon din cărămidă(„cula“) sunt de dată mai recentă, fiind construită în apropierea unui pod peste Timiş, având rolul de a-l apăra.

În perioada regelui maghiar Bela IV, CSAK este amintită în 1243, când a ordonat construirea şi întărirea cetăţilor de pe malul Timişului.

În anii 1332-1335, în timpul Papei Joan XXII (Jaques Dueze 1245-1334), un registru al „zeciuielii“ (impozite din venit datorate bisericii) datorate de toţi preoţii catolici din Banat pe vremea respectivă regatul Ungariei, arată urmatoarele:

  • 1333 De Medio Temisi
    • item (Michael) de CHAAK solvit XVII banales;
    • item Michael de CHAG (?) solvit II grossos;
  • 1334 item sacerdotes inter duos fluvios Tymisi
    • item Michael de CHAK solvit IX banales;
  • 1335 Isti sunt Sacerdotes de Archidiaconatu Tymisien in medio duorum Fluviorul Temes
    • Michael de CHAK solvit II grossos.

În acest registru papal al zeciuielii sunt amintite 288 de parohii catolice ale diocezei de Cenad şi printre ele şi CHAAC, respectiv CHAK, şi asta de trei ori, cu numele preotului Michael.

În ultimul sfert al veacului al XIV-lea, Ciacova aparţinea deja familiei Csáki. Între 1370-1417 se stabilesc în imediata apropiere a Ciacovei, deci a localităţii până atunci existente, o grupare de sârbi destul de mare. Se înfiinţeaza localitatea TOT-CSAK (nume unguresc) sau CSACOVA (nume sârbesc). Sârbii au numit-o Ciacova, deci au dat numelui terminaţia tipica slava -OVA. De atunci acest nume are mai multe silabe, aşa cum le are şi azi. Stilul în care a fost scris depindea de populaţia care-l folosea. De aceea apar în documente nume diferite până în ziua de azi.

Se mai pot găsi şi alte denumiri ale acestei localităţi în decursul istoriei şi, ca exemplificare, notăm unele dintre ele mai jos:

Chaak, Csokoa, Czokoan, Czukoan, Czokona, Czacova, Czackova, Czakowa, Zakovia, Zakovar(inum), Şacovan (turceşte), Siacova (dialect bănăţean local), Opidum Csakova, Csakovar, Csákvár.

În secolul XIV se construieşte prima „biserică catolică“, dovada existenţei populaţiei catolice în Ciacova. Era probabil o modestă capelă, despre care nu avem alte informaţii, dar prima atestare oficială într-un act a unei case de rugăciuni în Ciacova, datează din a doua jumătate a secolului al XI-lea.

1392 – 1395 are loc o întărire, refacere în piatră a cetăţii, când, probabil se construieşte turnul-donjon de apărare „CULA“, simbol al localităţii până în zilele noastre. În opinia lui Samu Borovszky cetatea „CHAAK“ (CSAK, magh.: Tschak) a fost construită între 1390 şi 1394 din ordinul lui Nicolae de Chaak, având suprafaţă de aprox. 11.500 mp., apărată din toate părţile de apa Timişului, neputându-se intra în ea decât peste un pod care noaptea şi în caz de primejdie se ridica. Aceasta s-ar putea suprapune aproximativ peste suprafaţa cuprinsă între Parcul Elisabeta – din faţa vechii primării, casele din partea de nord ale Pieţei pînă la „Monumentul slodaţilor căzuţi“, pe urmă parcul din faţa spitalului, graniţa de sud a terenului pe care se află moara şi gara, şi, în sfîrşit, matca Timişului. Aceasta putea cuprinde între zidurile ei cam 100 de călăreţi cu cai cu tot şi cam 200 de pedestraşi. În lipsa unor planuri sau descrieri de epocă şi până la finalizarea săpăturilor arheologice1, prea multe nu se pot spune despre forma, întinderea, structura fortificaţiei de la Ciacova. Se poate doar presupune, dată fiind aşezarea într-o zonă de câmpie, mlăştinoasă la vremea respectivă, existenţa la Ciacova a unei „cetăţi de şes” (Wasserburg)2, compusă din donjon, zidul de curtină, având o planimetrie regulată, cu turnuri de colţ cilindrice sau pătrate, ori poate doar palisadă de lemn şi pământ, şanţ de apărare umplut cu apă. Asemenea tip de cetăţi a existat în Banat la Timişoara3, Cenad4 sau Lipova5. Mai mult ca sigur, constructorii cetăţii s-au folosit din plin de braţul mort al Timişului, aflat în imediata apropiere, în partea vestică, vorbindu-se şi despre existenţa unor şanţuri şi a unui sistem de diguri pentru a-i înlesni apărarea6. De asemenea, săpăturile arheologice au surprins existenţa şanţului de apărare . Despre donjonul cetăţii, păstrat până astăzi în forma originală de construcţie, am avut prilejul să vorbim cu alte ocazii.

Situat, pe malul unui braţ mort al râului Timiş, lângă calea ferată şi în imediata apropiere a „Pieţei Cetăţii” din orăşelul de astăzi, monumentul se distinge din depărtare prin înălţimea şi masivitatea sa deosebită.

Construcţia are la bază un plan dreptunghiular (10,5 x 9,8 m) şi se compune dintr-un parter „orb” acoperit cu grinzi de stejar ale căror urme se mai văd încă, un prim etaj, acoperit cu o boltă cilindrică transversală din cărămidă, la care se adaugă alte trei etaje şi platforma de apărare, compusă din muluri şi creneluri, având o înălţime totală de 23,7 m. Turnul ciacovean este al doilea monument de acest gen din ţară, ca înălţime, după cel de la Cheresig (jud. Bihor), înalt de 27 m. Etajele erau iniţial despărţite prin bârne de stejar, înlocuite în 2002 prin turnarea unor plăci din beton. Este semnificativ de adăugat că donjonul din Ciacova este, poate, singurul din România care a păstrat urmele originale ale crenelurilor de pe platforma de apărare până în epoca modernă, acestea fiind astăzi de mai multe ori refăcute. La primul etaj, pe latura de sud-est, se deschide o nişă (2,60 x 1,10 m), cu intrarea terminală în arc semicircular, din care porneşte o scară realizată în grosimea peretelui, care urcă şerpuind până la platforma de apărare. Pornind de la parter, tot în peretele sud-estic, se află canalul folosit pentru încălzirea pereţilor, obturat astăzi, din păcate, la nivelul primului etaj, în urma ultimei restaurări, credem, din motive de întărire a structurii de rezistenţă. Faţadele de nord-vest, sud-vest şi sud-est, cu excepţia celei de nord-est, au spre colţuri, în locul unde pericolul degradării era mai mare, câte un contrafort. Contraforturile sunt joase, cu trei retrageri succesive, mergând până la 8 m de la nivelul solului, de unde se continuă până sus, la platforma de apărare, într-un fel de rezalit structiv de 20-25 cm.

Săpături arheologice efectuate de Al. Rădulescu, în campaniile din 2001 şi 2006, inedite. Vezi Al. Rădulescu, Săpături arheologice ale şantierului şcoală la donjonul medieval de la Ciacova, SIB, 23-24-25, 1999-2001, p. 325-326.

1T. O. Gheorghiu, op. cit., p. 74-75.

2Ibidem. Pentru problemele legate de cetate medievală a Timişoarei, vezi : I. Munteanu, R. Munteanu, Timişoara, monografie, Timişoara, 2002, p. 167-168; M. Opriş, Timişoara. Mică monografie urbanistică, Bucureşti, 1987, p. 17-18; Johann N. Preyer, Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara, Timişoara, 1995, passim; M. Guboglu, Călătoria lui Evlya Celebi efendi în Banat, SIB, 2, p. 39.

3M. Guboglu, op. cit., p. 52-53.

4Ibidem, p. 43-44.

5Th. N. Trâpcea, op. cit., p. 66.

Deschiderile sunt puţine sau amplasate majoritatea la etajele superioare, toate ferestrele vând aspect de metereze, înguste şi alungite, unele dreptunghiulare, altele şi cele mai multe, terminate în arc semicircular. Se mai păstrează la nivelul celui de-al doilea etaj ancadramentul original, din calcar, al unei uşi.

Intrarea în turn se face actualmente pe la parter, printr-o uşă dreptunghiulară joasă, realizată pe la începutul secolului XX, dar în vremea funcţionării sale, accesul s-a realizat prin intrarea aflată la primul etaj, de formă dreptunghiulară (2,20 x 1,50 m).

Materialul folosit la construcţie este cărămida arsă, prinsă cu mortar de foarte bună calitate, pereţii, care ating la parter grosimea impresionantă de 2,7 m, având ca miez şi piatră de carieră.

Din punct de vedere arhitectonic, donjonul de la Ciacova ne apare ca un monument echilibrat, aflat la confluenţa dintre stilul romanic şi gotic. Ca elemente de arhitectură romanică se disting arcurile semicirculare ale ferestrelor, bolta cilindrică a parterului, aspectul general de donjon feudal, pe când contraforturile cu retrageri sunt un element specific stilului gotic.

14 februarie 1395 – regele Ungariei Sigismund de Luxemburg primeşte cetatea Ciacovei de la fraţii Csak (Nicolae şi Gheorghe) în schimbul unor teritorii din Transilvania. Nicolae Csak va deveni mai târziu voievod al Transilvaniei.

29 septembrie 1395 – cetatea Ciacovei este împresurată şi asediată, fără succes, de trupe turceşti.

În anul următor, 1396, are loc un nou atac turcesc turcii fiind înfrânţi sub zidurile acestei cetăţi. Ei reușesc să ardă așezarea, dar și cetatea vecină, de la Peciul Nou. Împrejurimile bogate i-au tot aţâţat pe turci să vină şi să prade, dorind să cucerească cetatea. Credeau că, fiind pe teren neted, de câmpie, va fi uşor de cucerit. De aceea au mai încercat o dată în anul 1417. Comitele de Timiş, Pippo Spano de Ozora le-a venit în ajutor vitejilor apărători ai Ciacovei şi, uniţi, i-au gonit pe turci până peste Dunăre.

1404 – 1463 – localităţile Csak, Tolvajd şi Vejtek (Ciacova, Tolvădia şi Voiteni ) şi încă 29 de localităţi aparţineau familiei Hagymas de Beregso (Beregsau ).

1441 – foarte mulţi sustinători şi adepţi ai despotului Brancovici au fugit în Banat. Mulţi fugari s-au stabilit în Ciacova. De atunci, probabil, CSAK îşi are numele actual CIACOVA.

În anul 1463 s-a făcut în jurul localităţii, deci şi a cetăţii, un val destul de înalt ca să oprească apele Timişului în caz de viitură (inundaţie), dar să îngreuieze şi înaintarea unor vrăjmaşi spre cetate.

În anul 1482, cetatea Ciacova este apărată de comitele de Timiș, Pavel Chinezu, turcii fiind înfrânți pe câmpiile Becicherecului.

18 septembrie 1551 – Ciacova este cucerită de turci. Apărătorii cetăţii erau pregătiţi să reziste unui asediu îndelungat, dar, potrivit unei ipoteze, sârbii, care de multă vreme erau învrăjbiţi cu „castelanii“ unguri, le-au trădat turcilor secretele cetăţii. Este adevărat că în acest fel au împiedicat distrugerea cetăţii şi a localităţii.

Turcii au construit în localitate un adevărat cartier turcesc, suprapus aproximativ astăzi de partea vestică a Pieţei Cetăţii și de strada Nicolae Bălcescu, pe teritoriul părăsit la retragere de unguri, la sud de cetate.

În lipsa unor săpături areheologice, nu se poate şti unde era construită moschea, şi nici unde se afla cimitirul turcesc. Se ştie doar din documentele unor specialişti în istoria turcească că de obicei moscheile se construiau în plin centrul localităţilor turceşti, iar cimitirele în afara localităţilor, pe locurile cele mai frumoase, dar cu privire spre moschee.

Cetatea Ciacovei avea pentru turci o importantă strategică minoră, fiind situată la „25 zile călare“ de Istanbul, capitala Imperiului Otoman. Din acest motiv cetatea a fost lăsată pradă paraginii. 1698 – 1699 – Hamin Paşá aduce colonişti din Transilvania în Banat, deci, probabil, şi în Ciacova.

În anul 1699 pacea de la Karlovitz pune capăt războiului cu turcii. Împaratul Leopold I şi sultanul Mustafa II se înţeleg ca Imperiul Otoman să predea Imperiului Habsburgic Ungaria şi Transilvania, cu excepţia Banatului Timişoarei. În urma păcii de la Karloviţ din 26 ianuarie 1699, sub comanda contelui Wolf de Oettingen cetatea Ciacovei a fost distrusă, rămânând în picioare doar cula, adică „donjonul“ cetăţii.

În luna octombrie 1716, după eliberarea cetății Timişoara de către prinţul Eugeniu de Savoia, trupele turceşti de ocupaţie din Timişoara şi din alte localităţi întărite, printre care şi Ciacova, aveau voie să se retragă nestingherite spre Belgrad. Retragerea acestor trupe s-a făcut pe ruta Timişoara – Jebel – Denta – Alibunar – Pancevo – Belgrad.

1717 – începînd cu acest an au sosit anual colonişti germani în Ciacova. De atunci au existat neîntrerupt locuitori de limbă germană în Ciacova.

1724 – se înfiinţează prima școală germană în Ciacova, fiind a patra din Banat. Primul învăţător din Ciacova: Johann Brannenburg. Aceasta reprezintă prima atestare a unei școli în localitatea noastră.

În 1726 Ciacova a fost numit „târg de garnizoană“. Ponz, conte de Engelshofen, comandantul general al armatei în Banat între anii 1740 – 1757, a ordonat construirea unei cazarme la Ciacova în jurul turnului donjon (Cula), pe locul fostei cetăți medievale. Prin 1743 s-a mai construit încă o cazarmă la Ciacova şi anume pentru regimentul de dragoni „Baden-Würtenberg“: Cazarma călărimii“, pe o suprafaţă de teren aflată în sud-vest cât şi în afara localităţii, în zona târgului de astăzi Vechea cazarmă din preajma „Culei“ a fost de-acum doar reşedinţa ofiţerilor şi a familiilor acestora. Această clădire, peste care s-a adăugat încă un nivel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezintă Palatul Administrativ de astăzi. Astfel a ajuns Ciacova o localitate de importanţă militară foarte mare, aproape un orăşel militar.

Ciacova avea garnizoană militară şi deci şi datoria de a prelua prizonieri şi de a-i întreţine. Este însemnat că în 1795 în Ciacova existau prizonieri de război. Nu se ştie din ce armată făceau parte. Mai târziu, în anii 1808-1809 se aflau prizonieri din armata napoleoniană în Ciacova. Este sigur că erau: 500 ofiţeri şi soldaţi francezi, italieni şi bavarezi. Datorită unei epidemii de tifos au murit în 1809, 69 de prizonieri în Ciacova. Evidenţa e trecută, după obicei, în catastifele bisericii romano-catolice, cu nume, grad, naţionalitate, vârsta şi unitatea militară căreia i-au aparţinut. În acelaşi an s-au înnecat doi prizonieri la scaldă în Timiş. Pe vremea aceea „Timişul Mort“ era matca originală a Timişului, având apă multă şi provocând şi inundaţii aproape regulat.

15 septembrie 1732 – se pune piatra de temelie a noii Biserici Catolice, situată aproximativ în curtea liceului de astăzi, în preajma și parțial pe locul clădirii în care învață elevii din clasele primare.

1738 – turcii distrug casa de rugăciuni şi biserica aflată în construcţie.

1739 sau 1742, în Ciacova se naşte marele iluminist sîrb Dositei Obradovici, personalitatea culturală cea mai de seamă pe care a dat-o lumii această localitate. Casa originală în care s-a născut nu se mai păstrează, dar cea construită pe locul acesteia este muzeu, casă memorială.

1741 – se termină construcţia Bisericii Catolice, însă fără turn (clopotniţă) şi rămâne astfel până în secolul al XIX-lea când se construieşte şi turnul. Parohia Romano-Catolică din Ciacova primeşte „jus asili“, dreptul de a acorda azil.

1768-1771 – se construieşte Biserica Ortodoxă Sârbă, în stil baroc, fiind una dintre cele mai frumoase biserici ortodoxe din Banat la vremea respectivă.

15 august 1771 se sfinţeşte Biserica Ortodoxă sârbă din localitate. Situată pe strada Dositej Obradovici, nr. 77, a fost construită între anii 1764-1766 sau, cel mai probabil, între 1768-1771, pe locul sau, mai posibil, lângă un edificiu de cult ortodox mai vechi, dar de dimensiuni mult mai modeste, care a existat în mod sigur în Ciacova. În acest sens , Dositej Obradovici pomeneşte în amintirile sale de existenţa unul lăcaş de cult ortodox, folosit atât de sârbi, cât şi de români, construit înainte de 1700. Având probabil orientarea nord-sud, urmele ei aşteaptă să fie descoperite, în curtea bisericii actuale. Aflată în mijlocul unui vechi cimitir, biserica a fost sfinţită în anul 1771, în prezenţa episcopului ortodox de Timişoara, fiind ctitorită de Gheorghe Karagici, al cărui tablou se poate vedea la intrarea în naos, în partea dreaptă. Aparţinând stilului baroc, construită sub forma unei nave în cruce bizantină, cu dimensiunile 36 m lungime, 11,20 m lăţime şi 10 m înălţime, la care se adaugă înălţimea acoperişului de circa 7 m, biserica a fost, în momentul zidirii sale, cel mai frumos monument de acest gen din Banat, neegalat în măreţie până astăzi. Zidurile, care ating la bază grosimea de 1,80 m, sunt construite din cărămidă arsă de foarte bună calitate, iar turnul, împreună cu turla din cupru sub formă de ceapă, globul înalt de 1 m şi crucea, înaltă de 2,50 m, suflate cu aur, are înălţimea totală de 28 m. Turla bisericii a fost realizată în anul 1892, iar cele trei clopote actuale au fost turnate în anul 1935. Interiorul edificiului este pavat cu cărămidă arsă, iar pictura interioară a bisericii, opera cunoscutului pictor sârb Stevan Alexici, a fost finalizată în anul 1908. Aceasta surprinde printr-un pronunţat realism, eliberată total de hieratismul picturii bisericeşti bizantine, dar şi prin forţa expresiei şi prin extraordinara redare a detaliilor anatomice. De o deosebită frumuseţe şi valoare artistică sunt reprezentarea lui „Dumnezeu în slavă”, înconjurat de cei patru evanghelişti, din centrul bolţii, care acoperă nava bisericii, scenă extrem de rară, dacă nu unică în bisericile din România, dar şi scenele „Răstignirii” şi „Coborârii de pe Cruce” a lui Iisus, din faţa altarului, care impresionează prin durerea şi dramatismul pe care le degajă. De o valoare inestimabilă este iconostasul din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sculptat de Dimitrie Popovici şi pictat de renumitul pictor bănăţean Nedelcu Popovici, distrus, din păcate, în proporţie de 40 %, de un incendiu, în aprilie 2004.

Importanţa acestei biserici este dovedită de prezenţa amvonului cu trei trepte, lăcaşul osedând ca zestre cultural-artistică icoane de mare valoare din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, un baldachin din 1902 , element decorativ deosebit, neobişnuit în bisericile ortodoxe, scăpat ca prin minune din incendiul din 2004, dar şi un steag de mătase al „Reuniunii de cântări” din localitate. În curtea bisericii se pot vedea încă două monumente funerare cu inscripţii în slavonă, din 1811 şi 1829, dar şi o cruce mare din marmură, din secolul al XVIII-lea.

1770 – prinţul moştenitor al Austriei, Josif al II-lea înnoptează în Ciacova.

6 iunie 1778 – Banatul trece sub jurisdicţia coroanei regale a Ungariei.

1780 – În cartea sa „Geografia regatului Ungariei“ Karl Gottlieb von Windisch descrie localitatea noastră după cum urmează: „CSAKOVA sau CSAKOVAR, o localitate frumoasă şi plăcută, în care obişnuia generalul imperial Mercy să şadă de mai multe ori. În anul 1738 această localitate a fost, împreună cu împrejurimile, devastată de turci.“

Tot în anul 1780 se înfiinţeaza Comunitatea Evreiască din Ciacova. Comunitatea evreiască din Ciacova s-a stins, la mijlocul secolului XX.

1783 – În Ciacova existau 452 de case, dintre care 326 case ţărăneşti şi 126 case de zilieri.

1794 – Din acest an, CSAKOWA a avut casele numerotate în ordine cronologică de la nr. 1 la nr. 509, deci avea per total 509 suprafeţe de casă (plaţuri – n.t.) Localitatea era pe acea vreme împărţită din punct de vedere administrativ în trei părţi:

  • o parte românească cu 117 plaţuri,
  • o parte sârbească cu 263 plaţuri,
  • o parte germană cu 103 plaţuri.

1795 – înfiinţarea şi sfinţirea primei farmacii în Ciacova: „La Sfânta Treime“. Printre primele 18 farmacii de pe teritoriul actualului Banat s-a numărat şi farmacia privată „La Sfânta Treime“ din Ciacova. Proprietarul nu ne este cunoscut. Numele farmaciei nu a fost dat din întîmplare, ci dat farmaciei „în ton“ cu biserica romano-catolică, care era sub patronajul „Sfintei Treimi“. A fost a 9-a farmacie înfiinţată în Banat. Înaintea ei s-au deschis cele din Timişoara, Arad, Comloş, Becicherecul Mare, Vârşeţ, Lugoj şi Pancevo.

23 aprilie 1823 – Ciacova devine TÂRG, cu toate privilegiile.

1828 – La conscripţia din acest an, exactitatea datelor este cu mult mai mare decît în orice alt document al vremii ce s-a putut descoperi. În conformitate trăiau în acea perioadă 1739 locuitori în 741 case în vârstă între 18 şi 60 de ani în Ciacova.

20.09.1831 – Petiţie a românilor din zonă, scrisă la Ciacova. Această petiţie este adresată majestăţii sale Împaratului Francisc I la Viena şi este un document al luptei pentru neatârnarea bisericii ortodoxe române. Se cerea unirea bisericească a tuturor românilor ortodocşi din Imperiu într-un „trup bisericesc“. Acest document, la care şi-au dat acordul toţi românii din zonă, a fost pus pe hârtie la Ciacova de două din cele mai mari personalităţi ale timpului: Damaschin T. Bojincă şi Ştefan P. Neagoe.

1848-1849 – şi în Ciacova se simt efectele revoluţiei care a cuprins de fapt întreaga Europă.

1854 – înfiinţarea în Ciacova a unui cor bărbătesc, al doilea cor din Banat(!); Deci Ciacova a avut „al doilea cor“ din întreg Banatul.

„Reuniunea româna de cântări“ a luat fiinţă în anul 1875, prin învăţătorul Traian Brătescu. Acest cor românesc era foarte activ şi a avut o activitate prodigioasă şi de mare efect la public în anii care au urmat.

În toamna anului 1882 s-a organizat o „Sărbătoare a cântecului“ cu vestitul tenor Nicolae Popescu din Caransebeş şi în colaborare cu „Corul ţărănesc“ din Cebza.

La „Sărbătoarea cântecului“ din anul 1884 s-a cântat, printre altele, „Cântecul ginţii latine“.

În aprilie 1885 a avut loc o altă serbare comună a cântecului cu corul din Cebza dirijat de Karl Scherer.

Balul românesc din 1887 (în incinta hotelului „Rößl“), căruia i-a urmat un „Bal folcloric“ a adus din încasări o sumă considerabilă de bani, care s-a împărţit, fiind donată câte o jumătate „Crucii roşii“ din Ciacova şi „Uniunii române“ din Timişoara.

Începând din acel an au avut loc în Ciacova nenumărate baluri, organizate cu diferite ocazii, toate având o afluenţă mare de public şi un succes financiar deosebit. De exemplu „Balul rugii“, care se ţinea în jurul datei de 27 august a fiecărui an, deoarece calendarul era încă cel vechi, deci ca la concetăţenii sârbi. La fel şi „Balul revelionului“, care se ţinea pe data de 12 ianuarie.

Cu ocazia sfinţirii steagului „Asociaţiei române de cântare“ din Ciacova pe data de 27 august 1889 au fost invitate vestitele coruri din Chizătau şi Izvin.

1864 – George Şandrovici, primarul Ciacovei, descrie localitatea după cum urmează, ca fiind un „târg“, „reşedinţă de scaun“, având şi administraţie locală, că numele CSAKOVA vine de la CSAK, că aici trăiesc români, maghiari, sârbi şi germani, câteva familii slovace şi evreieşti.

1879 – se înfiinţează prima „Bancă de credit şi de economii“ în Ciacova.

15 octombrie 1881 – sfinţirea Bisericii Catolice, sub patronajul „Sfintei Treimi“. Pe terenul vechiului cimitir catolic se construieşte casa parohială, existentă până azi. Noua biserică a fost construită între anii 1879-1881, arhitectul acesteia fiind Eduard Reiter din Timișoara. Ca model de inspirație, a fost aleasă biserica din Bacova, construită de arhitectul ciacovean Franz Xaver Brandeisz, dar turnul bisericii de la noi, care atinge impresionanta înălțime de 51 m, este mai ornamentat și mai zvelt. La realizarea bisericii, Franz Xaver Brandeisz a avut un rol de coordonator și de supraveghere a evoluției construcției. Stilul arhitectonic ales a fost cel neogotic, unul monumental, caracterizat prin pereți înalți, clădiri mari și zvelte, ferestre cu suprafețe extinse, arcuri frânte și bolți ascuțite ogivale, turn ascuțit și de înălțime amețitoare, al cărui vârf pare că străpunge cerul. Acest stil arhitectonic câștigă tot mai mult teren, în dauna vechiului stil baroc, cu turlă sub forma bulbului de ceapă, îi atrage pe arhitecți și pe credincioși deopotrivă, cam în același interval de timp fiind construite noi biserici catolice încadrate neogoticului la Vârșeț și la Bacova de arhitectul ciacovean Franz Xaver Brandeisz, apoi la Șag, Deta sau Vinga. Atât noua biserică, dar și casa parohială, datând din anul 1777, au fost construite în mijlocul unui vechi cimitir catolic, ale cărui urme au fost sesizate și în momentul în care, în anii 60 ai secolului trecut, au fost ridicate sala festivă și clădirea ciclului gimnazial al liceului teoretic.

În anul 1882, vechea biserică catolică, cu bulb de ceapă în vârful turnului, a fost demolată, cărămida a fost refolosită, iar crucea din fier forjat de pe turn a fost așezată, pe un postament, în fața bisericii catolice din Obad, acolo unde se află și astăzi.

Dacă exteriorul noii biserici, o adevărată bijuterie arhitectonică, surprinde prin măreție și grandoare, turnul ei rămânând până în zilele noastre cel mai înalt punct din Ciacova, interiorul posedă opere artistice de mare valoare. Vorbim, în primul rând, de pictura altarului principal, de mari dimensiuni, reprezentând Sfânta Treime, care a fost comandată pictorului Franz Weber din Munchen. Îmbolnăvindu-se și decedând înainte de terminarea picturii, finalizarea tabloului i-a fost încredințată lui Gyula Agghazy, acest tablou fiind montat în altarul bisericii în iulie 1893. De o rară frumusețe și valoare sunt cele două vitralii, din dreptul altarului, executate în atelierul de artă din Budapesta al pictorului pe sticlă Ede Kratzmann, bogat ornamentate cu motive decorative istorice și populare. Acestea îl reprezintă pe Sfântul Ștefan, primul rege creștin al Ungariei, îngenuncheat, oferind Sfintei Protectoare a ungurilor coroana regală, precum și pe Sfântul Gerhard, întemeietorul și primul episcop al direcezei de Cenad, stând în picioare, cu un toiag de păstor.

Biserica se poate mândri și cu o orgă Wegenstein, funcțională și în zilele noastre, la care a cântat, de multe ori, faimosul organist de talie mondială, născut la Ciacova, Josef Gerstenengst (1920-1992). Imediat sub balconul care adăpostește orga, se poate vedea, ca element inedit într-o biserică, blazonul lui Franz Varady de Csikszentharomsag, care a activat ca preot la Ciacova între anii 1891-1895. Acesta a donat o sumă consistentă de bani pentru construirea, în anul 1894, de către Josef Brandeisz, a clădirii Școlii Notre Dame din Ciacova, actuala clădire principală a liceului. A decedat însă în iarna anului 1895, fiind înmormântat în cimitirul catolic din Ciacova, înainte de a vedea inaugurată, în toamna aceluiași an, școala de fete a cărei construcție o finanțase, parțial. Din păcate, portretul său, existent cândva pe monumentul funerar, nu se mai păstrează. În anul 1916, în plin război mondial, într-o ceremonie solemnă, clopotele bisericii au fost predate armatei austro-ungare pentru a fi topite și a se turna tunuri. Momentul a fost imortalizat fotografic Firește că după terminarea războiului, tunurile au fost topite și s-au făcut din nou clopote…

Serios afectată de cutremurele de pământ din anii 1991-1992, biserica a fost complet restaurată, la interior și exterior, schimbată țigla de pe acoperiș, prin strădania remarcabilă a părintelui MSGR Kobor Gheorghe și apoi a părintelui paroh Dorin Iulian Filip. Sume mari de bani au donat familiile șvabilor ciacoveni emigrați în Germania, dar care nu și-au uitat niciodată meleagurile natale.

Legat de istoria Bisericii romano-catolice din Ciacova, merită să amintim și numele lui Konrad Kernweiss (1913-1981), episcop Ordinarius Subtitutus al Diecezei de Timișoara, născut la Ciacova și înmormântat în cavoul familiei din cimitirul catolic din Ciacova. În anul 2011, a fost sărbătorită împlinirea a 130 de ani de la sfințirea bisericii, prilej cu care a fost amplasată o placă de marmură, la intrarea în biserică, în partea dreaptă, care amintește de acest eveniment. Un alt eveniment de mare încărcătură emoțională a fost celebrarea Jubileului de Aur, 50 de ani de preoție, în anul 2014, a părintelui MSGR Kobor Gheorghe. Biserica romano-catolică este una dintre cele mai frumoase și reprezentative clădiri ale Ciacovei, fără îndoială, una dintre emblemele localității. Aflată într-o stare admirabilă de conservare, minunat iluminată pe timp de noapte, sperăm că va deveni, în scurt timp, la rândul ei, monument istoric.

1881 – se înfiinţează „Pompierii voluntari“.

1882 – se deschide primul atelier fotografic. Unul dintre cei mai renumiți fotografi ciacoveni, a fost Karl Gregor.

Începînd cu anul 1881 Ciacova a avut presă proprie, inclusiv tipografie proprie, şi bineînţeles librărie, fiind înființate de celebrul istoric și tipograf bănățean Franz Julius Wettel. Au apărut de-a lungul timpului următoarele ziare :

  • „Csakovaer Wochenblatt“ („Foaie săptămânală Ciacovană“) – ziar sptămânal care era o copie a unui ziar de limbă germană din Vârşeţ, dar tipărit în Ciacova în tipografia fraţilor Chudy.
  • „Csakovaer Zeitung“ („Ziarul Ciacovei“) – ziar săptămînal de limbă germană, publicat de la 1 octombrie 1882 pîna la 5 ianuarie 1902.

În anul 1899 tipografia trece de la fraţii Chudy la Peter Gradl;

  • „Csakova es Videke“ („Ciacova şi împrejurimile“) – ziar săptămânal de limbă maghiară, publicat din data de 1 ianuarie 1903 pînă la 26 decembrie 1915. Ziarul acesta a fost de fapt „continuarea“ ziarului german mai sus amintit. Următorul proprietar al tipografiei și librăriei, a fost Julius Gammer, iar din 1926, ginerele său, Aleksandar Protici. De altfel, Protici a fost și ultimul tipograf al Ciacovei, până la scurt timp după al Doilea Război Mondial, când tipografia și librăria au fost închise. Locația pe care acestea au funcționat, se găsește pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 22, iar o placă amplasată pe vechea casă, amintește acest lucru.

Septembrie 1884 – se deschide şcoala de ucenici.

Noiembrie 1884 – se deschide hotelul „Neubauer“ în centrul orașului, cu „sală de concerte, discursuri şi alte spectacole. Ulterior, va purta și numele de Hotel National, iar în perioda comunistă a fost căminul cultural al localității.

Mai 1885 – se înfiinţeaza „Asociaţia de Gimnastică Ciacoveană“.

1 octombrie 1885 – se înfiinţeaza „Şcoala Agricolă“ Ciacova, a doua din Banat, după cea de la Sânnicolaul Mare.

1886 – se înfiinţează „Asociaţia manufacturieră“

Iunie 1886 – în hotelul „Rösl“ se deschide o şcoală de călărie.

1887 – în hotelul „Neubauer“ se deschide festiv sala de biliard.

1887 – se deschide „Cafeneaua Josef Neubauer“.

1887 – se înfiintează „Asociaţia Vânătorilor“ din Ciacova.

1888 – se înfiinţează şi se sfinţeşte a doua farmacie din Ciacova: „La Crucea de Aur“, în Piaţa Principală / Piaţa Mare / Piata Cetăţii de azi. Această farmacie a fost la fel de frumos mobilată ca şi cealaltă. Se păstrează până astăzi mobilierul original, fiind singura care mai funcționează, sub un alt nume.

1889 – se deschide noua moară cu aburi de pe malul Timişului Vechi (Mort).

1890 – ultimele două escadroane de cavalerie părăsesc Ciacova într-o atmosferă sărbătorească.

1891 – se deschide prima fabrică de sifon.

1893 – Ciacova este racordată la calea ferată austro-ungară prin linia ferată Jebel-Ciacova, fapt care a contribuit substanţial la sporirea şi creşterea economică a localităţii, în data de 6 august 1893 aceasta fiind inaugurată.

1895 – ia fiinţă „Starea Civilă“ în Ciacova.

29 septembrie 1895 – se sfinţeşte şcoala de fete „Notre Dame“, fiind construită de celebrul arhitect și constructor ciacovean Josef Brandeisz. Numele său se vede până în zilele noastre, încrustat în fața treptelor de la intrarea principală în clădire : „Josz Brandeisz epitesz“. Construcția clădirii a început în anul 1894, lucrarea fiind finanțată de comunitatea locală și de Biserica romano-catolică, prin inimosul preot Franz Varady, care nu a mai apucat însă să vadă inaugurarea școlii, decedând în iarna lui 1895. Partea de tâmplărie, din care se păstrează până astăzi poarta principală, ușile de la sălile de clasă, grinzile acoperișului, a fost realizată de maestrul tâmplar ciacovean Johann Dauerbach. În perioada interbelică, în această clădire și-a avut sediul Gimnaziul de Băieți „Alexandru Mocioni“, iar astăzi aici funcționează clădirea principală a Liceului Teoretic „Alexandru Mocioni“ din localitate, înființat în anul 1956.

1895 – se înfiinţează „Firma de tricotat maşinal“.

27 noiembrie 1895 – se inaugurează noua linie de cale ferată între Ciacova şi Boca.

1897 – se introduce iluminarea cu gaz în hotelul „Rößl“.

1897 – se deschide o vopsitorie, care mai tîrziu va fi şi spălătorie şi curăţătorie.

1898 – se înfiinţeaza „Societatea Bicicliştilor“.

1898-1899 – se construieşte noua primărie, denumită generic Palatul Administrativ, una dintre cele mai frumoase clădiri din Ciacova, prin transformarea vechii clădiri a cazarmei ofițerilor, de lângă Culă, căreia i s-a adăugat un etaj.

1899 – se deschide „Prăvălia de făină“.

1899 – se înfiinţează „Asociaţia producătorilor de lapte“.

1899 – se construieşte închisoarea lângă noua primărie.

1899 a fost înfiinţată „Asociaţia populară a cititorilor“, iar tot de atunci exista în Ciacova o bibliotecă „populară“, deschisă tuturor. Biblioteca a avut, la deschidere, un număr de 265 de cărţi la dispoziţia publicului cititor. Acest număr a crescut pîna în anul 1913 la cifra de 1350, ceea ce însemna foarte mult. În medie citea un membru câte 10 cărţi anual.

1899-începe construirea Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1865, la despărțirea ierarhică dintre ortodocșii români și sârbi, vechea biserică rămâne comunității sârbe din Ciacova, comunitatea românească începând demersurile pentru construirea unei noi biserici, proprii. A existat intenția unui proprietar al unui teren situat chiar în Piața Cetății (Piața Franz Josef pe atunci) de a dona acel spațiu comunității românești pentru construcția noii biserici, dar sârbii, germanii și maghiarii, care nu avuseseră un astfel de privilegiu în momentul în care și-au edificat propriile lăcașuri de cult, s-au opus vehement. O altă variantă a fost să se construiască noua biserică la intersecția actualelor străzi Obradovici și Voitegului, acolo unde și astăzi se păstrează o cruce veche, din secolul al XVIII-lea, dar acest amplasament era mult prea periferic. În cele din urmă, s-a cumpărat un teren pe actuala stradă Dositei Obradovici, denumită pe atunci Strada Sârbească, la numărul 24, nu departe de Piaţă, lucrările de construcție a bisericii începând în anul 1899. Singurul impediment a fost că, prin noua amplasare, nu s-a putut orienta absida altarului către răsărit, așa cum este tradiția la bisericile ortodoxe, dar acesta nu este, cu siguranță, un caz singular. Ca stil arhitectonic a fost ales barocul bănățean, cu turla principală sub forma bulbului de ceapă, stil armonios și echilibrat totodată, răspândit pe o arie extinsă, la nivelul fostului Imperiu Austro-Ungar, în care au fost realizate majoritatea bisericilor secolelor XVIII-XIX, deopotrivă ortodoxe și catolice. Este greu de înțeles de ce astăzi, atunci când se construiesc noi biserici în Banat (și au fost construite destul de multe după anul 1990) se adoptă stiluri arhitectonice total străine de identitatea culturală a acestui spațiu…

În martie 1900, ziarul local „Csakovaer Zeitung“ menționa: „…construcţia înaintează cu repeziciune şi în curând se va termina şi vârful turnului. Clădirea trebuie să se termine încă în vară“.

După W. Merschdorf, Tschakowa-Marktgemeinde in Banat, Augsburg, 1997 (trad. Al. Ștefi), încă din luna iunie a aceluiași an au fost comandate clopotele la Timişoara la vestita turnătorie de clopote „Novotny“. Când au fost livrate, au fost ridicate în scurt timp în turnul abia construit, iar populaţia a fost foarte mulţumită cu sunetul acestor clopote. Actualele clopote, în număr de patru, datează însă din anul 1925, așa cum pomenește și o placă din marmură montată în biserică în acel an, ele fiind realizate de Fr. Honig din Arad. Se păstrează și fotografia realizată cu prilejul sfințirii noilor clopote, pe care o reproducem aici, în care se disting, printre alții, în centru, protopopul Augustin Ghilezan, iar în partea dreaptă înv. Ioan Gruescu și înv. Vasile Rebigea, dirijorul corului bisericii (îi mulțumim pentru amabilitatea de a reproduce această fotografie domnului ing. Marcian Rebigea). În aceste condiții, credem că, de fapt, clopotele originale au fost rechiziționate în timpul Primului Război Mondial de armata austro-ungară pentru a se face din ele tunuri, iar după ce s-a terminat războiul, deci în anul 1925, s-au turnat actualele clopote, din bronz. Ceasul turnului, cu patru cadrane, ulterior iluminate, le-a livrat şi le-a montat cunoscuta firmă din Ulm (Germania) Philipp Hörtz. Actuala turlă principală a bisericii, realizată din cupru, datează din anul 1937, anul fiind inscripționat pe această turlă. Biserica Ortodoxă Română a fost sfinţită provizoriu spre sfârşitul anului 1900.

În anul 1903, a fost organizată o mare serbare folclorică, iar cu banii rezultaţi de la această serbare, la care s-a adăugat o sumă considerabilă provenită din colecte, s-a putut picta biserica, fiind acontat vestitul pictor bisericesc Octavian Smigelschi din Sibiu. Acesta va realiza întreaga pictură, împreună cu iconostasul, finalizându-le în anul 1907. Pe lângă pictura interioară, de factură neobizantină, la exterior, deasupra intrării principale, a fost pictată scena Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii, aceasta fiind astăzi aproape ștearsă de trecerea vremii.

În sfârşit, în luna august a anului 1907, biserica a fost definitiv sfinţită de vicarul Filaret Musta din Caransebeş şi pusă sub oblăduirea „Adormirii Maicii Domnului“ sau „Adormirea Născătoarei de Dumnezeu“ (15 august). La sfinţire a fost invitat cunoscutul cor din Lugoj, sub conducerea marelui compozitor şi dirijor bănățean Ion Vidu. Festivităţile sfinţirii, la care a participat întreaga suflare a Ciacovei, s-au desfasurat într-o atmosferă de prietenie şi respect reciproc. Hramul bisericii, Sfânta Marie Mare, este, de atunci, Ruga românească a Ciacovei, moment de mare sărbătoare și fală, dar nu caracteristic pentru localitatea noastră, în care, așa cum arăta prof. Petcu Trifu în Monografia învățământului din Ciacova, cele mai semnificative momente de sărbătoare (adevărata rugă de fapt) aveau loc cu prilejul celor patru târguri anuale, care se țineau la Ciacova. Noua biserică este deosebit de frumoasă, bine proporționată și armonioasă, de dimensiuni relativ mari, cu un turn principal, folosit drept clopotniță, dar și unul secundar, de dimensiuni mult mai mici, care se înalță aproximativ în fața altarului, având și rol de cupolă, ținând pasul întru totul cu vechea biserică sârbească dar și cu biserica romano-catolică, construită în anul 1881, în stil neo-gotic. Planul bisericii este sub formă de navă având dimensiunile de 30 m lungime, 9 m lățime, înălțimea până la streașină fiind de 13 m. Material de construcție folosit a fost cărămida arsă, iar la acoperiș țiglă mică sub formă de solzi de pește. Ahitectul bisericii românești din Ciacova a fost Leopold Loffer. Preoții cunoscuți care au slujit la biserica românească până în prezent, au fost:

  • 1925-1928 Augustin Ghilezan;
  • 1928-1941 – Ioan Pinciu;
  • 1942-1946 – Nicolae Popescu;
  • 1946-1952 – Ioan Triponescu;
  • 1952-1956 – Romulus Radu ;
  • 1956-1967 – Profir Crişciu;
  • 1967-1977 – Marius Crişciu;
  • 1978 și până în prezent – Tiberiu Nicoli.

Se cuvine să spunem că părintele Tiberiu Nicoli este preotul ortodox, cunoscut, deopotrivă român sau sârb, cu cea mai îndelungată slujire neîntreruptă la biserica din Ciacova! Îi urăm, și pe această cale, multă sănătate și încă ani mulți de acum înainte în fruntea obștii ortodoxe românești din Ciacova, mulțumindu-i și pentru informațiile oferite cu multă generozitate la redactarea acestui articol! Desigur, nu putem să nu amintim aici personalitatea proeminentă a celui care a fost omul de cultură ciacovean Augustin Ghilezan (1883-1943), protopop al Ciacovei între 1911-1942, primul director al Gimnaziului de Băieți Alexandru Mocioni din Ciacova (1923-1924), conducătorul delegației ciacovene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Își doarme somnul de veci în cimitirul ortodox din Ciacova, la fel ca și preotul Ioan Pinciu. Fala bisericii ortodoxe române din Ciacova a fost și este corul său bărbătesc, prezent la toate manifestările culturale și religioase ale comunității, și care a obținut numeroase premii de-a lungul vremii. Dirijorii acestui cor, de la înființare și până astăzi, au fost : înv. Vasile Rebigea, Gheorghe Olariu, Achim Felea iar în prezent prof. Călin Cosmin Puiu.

În ultimii ani, prin implicarea părintelui Nicoli și a credincioșilor, a Primăriei și Consiliului Local Ciacova, prin sprijinul regretatului deputat Gheorghe Ciobanu, s-au efectuat ample lucrări de restaurare a bisericii, fiind refăcută tencuiala exterioară, schimbată țigla acoperișului, montate geamuri noi, de tip termopan, refăcută pardoseala la interior, montată instalație de încălzire. Restaurarea picturii, o mai bună iluminare exterioară, speră părintele și enoriașii, că se vor realiza cât mai curând!

Prin existența celor trei biserici-românească, sârbească și romano-catolică- dar și prin buna conviețuire între toți locuitorii, indiferent de naționalitate și confesiune, Ciacova oferă, de secole, un exemplu autentic și durabil de multi și interculturalitate, demn de aspirațiile și cerințele lumii în care trăim.

1900 – se construieşte noua moară cu aburi pe malul Timişului.

1901 – se hotărăşte introducerea curentului electric în localitate.

1901-1902 – podul vechi de lemn de peste Timişul Vechi (Mort) este înlocuit cu un pod masiv din piatră.

1904 – primele motociclete în Ciacova.

1904 – se înfiinţează fabrica de oţet.

1904 – se înfiinţează a doua fabrică de sifon.

Iunie 1906 – se înfiinţează „Clubul de fotbal“, care astăzi poartă numele de Progresul 1906 Ciacova.

1909 – se înfiinţează „Clubul de tenis“.

1909 – se deschide prima „prăvălie de produse din tutun“ (tutungerie ).

1909 – se construieşte noul spital comunal.

1910 – primele ţigle din „Fabrica de ţigle“.

Martie 1911 – deschiderea cinematografului (Mozi). În acea clădire, astăzi funcționează Casa de cultură.

1911 – se înfiinţeaza „Azilul de bătrâni“.

1911 – se dă în funcţie „Uzina electrică“.

10 septembrie 1911 – iluminarea de probă a străzilor cu curent electric.

24 septembrie 1913 – din acest an există în Ciacova iluminatul stradal electric.

1913 – se cumpără prima maşină de scris pentru reşedinţa de „Scaun“.

Noiembrie 1913 – primesc şi locuinţele particulare curent electric.

1913 – înfiinţarea „Fabricii de gheaţă“.

15 august 1919 – primele trupe ale ROMÂNIEI MARI pătrund în Banat, inclusiv în Ciacova.

1923 – prima maşina în Ciacova. Era un „Nash“.

1923-1924 – şcoala de fete este nationalizată şi în locul ei se înființează Gimnaziul de Baieți „Alexandru Mocioni“ . Primul director a fost protopopul Augustin Ghilezan, participant, din partea Ciacovei, la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

8 februarie 1931 – apare primul număr al ziarului „Csacovaer lebende Zeitung“ (Ziarul viu al Ciacovei ).

1936 – se construieşte ştrandul şi se amenajeaza terenul „pentru timp liber“, inclusiv parcul din preajma „Culei“. Tot acum se amenajează bazinul de apă din Culă, funcțional și la ora actuală.

1936 – se construieşte actualul spital.

1949 – constituirea „Gospodăriei agricole colective“, pe nume „Ceapaiev“.

1951-1956 -87 familii (217 persoane) din Ciacova au fost deportate în Baragan.

1955 – înfiinţarea în Ciacova a unei orchestre semisinfonice, care a funcţionat pînă în 1961.

1956 – se înfiinţeaza liceul Teoretic Ciacova . Primul director a fost prof. Rista Popovici, iar din 1957 până în 1976-prof. Trifu Petcu.

1956 – se redeschide şcoala agricolă sub denumirea de „Liecul agricol Ciacova“, construit pe locul unde a existat vechea şcoală agricolă.

1956 – reforma administrativă: Ciacova devine reşedinţa „raionului Ciacova“.

1959-1960 – sinagoga din Ciacova este vîndută de comunitatea evreiască statului, după care este dărâmată şi materialele obţinute se folosesc la construcţia unei şcoli noi, la construirea sălii festive a liceului, una din cele mai frumoase din acea vreme.

1972-1973 – se construieşte noul internat al liceului.

1981 – sărbătorirea a 100 de ani ai Bisericii Romano-Catolice şi 100 de ani de la înfiinţarea pompierilor voluntari.

1995 – sărbătorirea a 600 ani de existenţă a „CULEI“.

1995 – sărbătorirea a 200 ani de existenţă a farmaciei.

1995 – sărbătorirea a 190 ani de existenţă a crucii de marmură Greco-Ortodoxe (1805 – 6 m înălţime; alături se afla „Coloana Sf. Marii“ – rom-cat., 6 m înălţime, construită în jurul anului 1800)

1995 – sărbătorirea a 190 ani de existenţă a şcolii / liceului agricol.

Lucrările de introducere a canalizării din toamna anului 2015, au scos la iveală, pe strada Nicolae Bălcescu, la aproximativ 500 m sud-vest de turnul-donjon, și în extremitatea sudică a Pieței Cetății, acolo unde s-a presupus doar până acum că a fost amplasat orașul din perioada stăpânirii otomane, ceramică medievală smălțuită la interior, fragmente de cahle, databile în secolele XVI-XVIII, o pipă turcească, 3 monede de tip kreutzer din vremea Mariei Terezia, fragmente de sticlă, obiecte din metal (cuie, un cuțit, mai multe potcoave, un baros), fragmente de oase de animale (capre). Pe strada Nicolae Bălcescu, la o adâncime de 1,70 m sub nivelul actual de călcare, a fost dezvelit un drum medieval din perioada otomană, construit din bârne masive de stejar peste care au fost bătute în cuie scânduri groase din același material lemnos. Lungimea totală surprinsă de săpătura arheologică de salvare a drumului a fost de 45 m, având o lățime de 5 m, păstrându-se intact pe o lungime de aprox. 25 m, după care bârnele au fost surprinse în săpătură doar fragmentar. Drumul nu respectă trama stradală actuală a localității, cotind , pe strada Nicolae Bălcescu, către est, pe sub casele actuale. Acesta a fost acoperit de un strat subțire de lut, peste care a fost așezat un strat masiv de umplutură, din moloz și cărămidă, , după care urmează mai multe straturi de lut, peste care a fost construit drumul actual, din piatră cubică, datând de la mijlocul sec. XIX. La aprox. 15 m est de acest drum, sub porțiunea stradală care leagă strada Bălcescu de Piața Cetății, la mai puțin de 1 m adâncime, a fost dezvelită o porțiune de zid din cărămidă arsă prinsă cu mortar de foarte bună calitate, despre care s-a stabilit că nu are nicio legătură cu clădirile actuale, construite în a doua jumătate din sec. al XVIII-lea, dar care ar putea avea legătură cu drumul medieval, putând proveni de la o construcție importantă din perioada stăpânirii otomane. Cercetările arheologice de salvare, conduse de dr. Alexandru Flutur de la Muzeul Banatului Timișoara, au fost deosebit de utile, ele aducând primele informații concrete despre așezarea medievală Ciacova, despre care nu s-a cunoscut până acum, practic, nimic. Avem speranța că ele vor continua și în viitor, pentru a aduce noi lămuriri, deosebit de necesare, despre întinderea, dezvoltare, fazele de construcție ale acestui important târg medieval de câmpie al Banatului, care a fost Ciacova.

Înlocuirea vechilor conducte de apă în Piața Cetății din Ciacova, în vara anului 2015, a impus, conform legii, efectuarea de sondaje și săpături arheologice de salvare, dat fiind faptul că această zonă este una protejată, din punct de vedere istoric. Respectându-se întocmai proiectul, săpăturile arheologice s-au limitat strict la traseul noilor conducte de apă, săpându-se pe toate cele patru laturi ale pieței. Acestea s-au desfășurat în perioada 10 Iulie-4 August 2015, colectivul de cercetare a fiind condus de arheolog lect. dr. Dorel Micle, de la Universitatea de Vest din Timișoara, precum și de Costin Daniel Țuțuianu, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Materialul arheologic descoperit a fost unul variat și destul de bogat, constând în principal în fragmente de vase ceramice, fragmente de obiecte de sticlă, obiecte din metal (potcoave, cuie, clești, chei), pipe din perioada turcească și habsburgică, dar și câteva monede (crăițari), din cupru, datând din timpul împărătesei Maria Terezia (1740-1780), a împăraților Iosif al II-lea (1780-1790)- singurul împărat care a vizitat cu certitudine Ciacova-, și Francisc al II-lea (1792-1806) al Austriei. Majoritatea materialului ceramic datează din perioada habsburgică (secolul al XVIII-lea), și mai puțin din perioada stăpânirii turcești. În ceea ce privește complexele arheologice descoperite, s-au identificat urmele a două stradele pe latura nordică a actualei piețe, acoperite cu crengi, iar în fața sediului Poliției Orașului Ciacova au fost descoperite urmele unei locuințe din lemn, care avea lipit de ea un bazin de apă, construit din cărămidă prinsă cu mortar de bună calitate, ansamblu despre care se presupune că ar fi fost o moară pe apă, datând din vremea stăpânirii otomane. Pe latura vestică a pieței, au fost scoase la iveală urmele unui canal de apă, boltit, realizat din cărămidă arsă și datat în perioada stăpânirii habsburgice. Acesta ar fi putut alimenta cu apă moara, dar la fel de bine ar fi putu duce la scurgerea apei în Timișul Mort, aflat în imediata apropiere. Chiar în ultima zi de campanie, în dreptul sediului BRD Ciacova a fost dezvelită o adevărată stradă (drum) din bârne masive de stejar, prelucrate, identică celei scoase la iveală în urmă cu doi ani, pe strada Nicolae Bălcescu. Traiectoria acesteia pornește dinspre Piața Cetății înspre strada Miorița, dar nu respectă traiectul actual al acestei din urmă străzi.

Această succintă incursiune în trecutul Ciacovei ne arată faptul ca localitatea noastră a fost o așezare de seamă a Banatului de câmpie, cu o înfloritoare viață economică, culturală, artistică, cu o istorie frumoasă și bogată, așa cum dorim cu toții să redevină!

Material pus la dispoziţie de PROF. BOGDAN SECULICI

Bibliografie:

  1. Borovszki, Samu, Temes varmegye, Budapest, 1912.
  2. Gheorghiu, Teodor Octavian, Arhitectura medievală de apărare din România, Bucureşti, 1985.
  3. Merschdorf, Wilhelm Josef, Tschakowa – Marktgemeinde im Banat – Monographie und Heimatbuch.
  4. Rădulescu, Alexandru; Pinca, Răzvan, Săpături arheologice ale şantierului şcoală de la donjonul medieval de la Ciacova (jud. Timiş), în SIB, 23-24-25, 1999-2001, p.325-327.
  5. Rusu, Adrian Andrei, Castelarea carpatică, Cluj-Napoca, 2005.
  6. Săcară, Nicolae, Turnul medieval de la Ciacova, în Tibiscus, 1, 1971, p.157-172.
  7. Seculici, Bogdan, Unele consideraţii privind donjonul medieval de la Ciacova (jud. Timiş), în SIB, 30-31, 2006-2007.
  8. Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităţilor şi monumentelor medievale din Banat, Timişoara, 1973.
  9. Trâpcea, Theodor, Nicolae, Despre unele cetăţi medievale din Banat, SIB, 1, 1969, p.23-82.